Din munte se-aud triluri fermecate
Colosul ceața-și pierde printre ele
Din lin uitarea minunării mele
Desprind bucăți arzânde, ce-s pictate

Pe sufletu-mi de lună și de stele.
Te-ndeamnă toate-n jur la pietate...
Curând voi părăsi acestea toate
Luând cu mine veșnice-acuarele.

E-n zorii zilei, păsările cântă,
Iar urșii de prin preajmă s-au tot dus.
În mine strălucește-o pace sfântă

La spirit, fără carnea grea, redus.
Nimic pe lume nu mă înspăimântă,
Pe piscuri soarele zâmbește, sus.