mă doare mușchiul de pe copac.
nu, nu fiindcă arată doar nordul.
aș vrea să merg spre sud,
să mă scald într-o mare mai caldă.

știu, toate apele gândului
pleacă în direcția dorită.
cine știe dacă se varsă acolo
și nu se evaporă în pustiu.

tu mă asculți acum
ca pe o melodie uitată,
ceva-ceva îți pare familiar,
poate sunetul, mereu sunetul,
însoțit cu singurătatea.

cineva bate în lemn
să amâne sfârșitul,
să nu mă doară mușchii
fără de care privirea
nu poate rămâne o dreaptă
spre cer.