este pustiu
doar rufe pe sârme ca steagurile
intonând imn din inimă de vânt
tăcerea iscodește fiecare colțișor
se mai lovește de câte-o motoretă răcită la plămâni
mașina de gunoi trece pe vârfuri
pubelele se dau peste cap de-atâta treabă
pe trotuar un mecanism cu table improvizate
trece clămpănind
nici pescărușii nu mai vizitează acoperișurile roșii de ciudă
noroc că mai există câini lenevind prin parcări

florile pe la garduri și-au umflat nările și inspiră profund
briza mării se furișează prin pereții umbriți de ramuri
turla bisericii picotește la soare

peste linia ferată vezi lacul
în pantaloni scurți
bătând mingea
fumegând mirosuri grețoase
dansând în ritmuri alerte

aplecat peste pervaz, cerul se amuză
pregătește balonașe din spumă de lumină
și le aruncă deasupra mustăților verzi
copiii se agață și se înalță sub privirile mirate ale mamelor
se întorc între zidurile văruite ale orașului plutind
de fericire


(1 Mai 2010)