Când însuși glasul gândurilor tace
Învie simțul, graiul depărtării
Și-a dorului și a mugirii mării...
Iar zborul vine-atuncea să te-atace

Cu-aripi de inimă robită zării...
Tu, Eminescu, crai ce-n filă zace
Le știi mai bine. Dame te-or tot place,
Eu port penița scurt-a ezitării.

Am vrut să fiu ca tine vreme lungă
Dar pana mea se zbate-ades în van.
Domnițele-așteptarea le alungă

Chiar dacă scrii poem cu paravan.
Cu geana ta m-atinge într-o dungă
Pe veci pierduto, cea din orice an.