agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4069 .



Baladă
poezie [ ]
din Toamnă în paradis - Poeme (1943)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Horia_Nițulescu ]

2010-05-28  |     |  Înscris în bibliotecă de Yigru Zeltil



Þara verde, basarabă,
doarme-n giulgiu de otavă.
Plaiul lin, ciscarpatin,
zarea brazii i-o ațin.
Zodiile calme-și cern
ritmul dulce, sempitern.
Luna Doamna, rituală,
varsă mir-argint în poală.
Corul ielelor colindă
iezerul aprins oglindă.
Vulturul, Măria Sa,
ca-n hrisov se legăna
și în noaptea de zăpadă
se urzea-n adânc baladă.

Crai-bălaiul teofor
călărea cu ceata lui,
să găsească loc-sobor
la izvorul dorului.

Trâmbă de alai
Preacuratul plai,
Dulcele chilim
Loc de Rusalim.

Pasul ‘nalt de voievod
Sapă-n stemă de izvod,
Aurul lunar să curgă
Peste ceata demiurgă.
Cruce albă-n cer rămas
Legendarul sfânt popas.

Geometrii răsar
albe, din calcar.
Zvelți pilaștri cresc
lutului ceresc.
Strune dese-ntind
cerului pălind.
Seara, în amurg,
în țărână curg.
Stele-aprind lumini
doar peste ruini
Meșteri mari se-ntrec;
visul tot ne-ntreg,
De moloz și var.
Vracii n-au habar.
Șorțuri noi încing
blestem nu-l înving
Pământeanul șopot
nu dă zvon de clopot
nici nuntiri de crai
meșterul bălai.
Se topesc în van
albe de mărgean,
crucea de la sân:
spațiul tot păgân.

Aurora-n rouă
prinde trudă nouă.
Soarele-n chermese
lacrimi prinde, dese.

Euritmic domn
Vede-n clarul somn
cerul de atlaz,
cruce de topaz,
tabernacol rar.
htonic nenufar.

Meșterul prea clar
toarce-n gând, arar,
Solilocviu-amar:
- dragoste vioară,
zidul viu să doară!
Palid menestrel,
cununat inel,
fu, alesul, el,
cerul viu să-ncuie
raza lui căpruie.
Menestrel în humă,
claustrată mumă.
Menestrel în piatră.
blestemată vatră.
Ape albe-arunc’
biblicul ei prunc.

Schelele-aridic’
vaier fatidic:
- Vânte colăcer,
crainice de ger,
fii-mi grănicer!
Blestemă ponoarele
să-și mute hotarele;
zările de scrum
fă totemic drum –
din granituri fă-mi
interzise vămi
face-mi-te tu
glacial tabu -
codru de aramă
interzisă vamă!
Fulgere, să-nturni
grabnicii coturni.
Culme de zăpadă
din luceferi cadă,
plaiul să răstorn,
pașii să-i întorn!
Nu cunoaște vad
misticul răsad.
Strictul augur
vrea destoinul pur
viului condur.

Din zenituri, orbi,
vin patetici corbi.

- Staroste senin,
sol primăverin.
arhitect lunar,
lirice gropar,
cum plantezi în var
palul nenufar?
Zidurile-aprind
tristul lor colind:
- stele, surioare,
mijlocul mă doare.
Soră căprioară
zidul mă-nconjoară,
Ciutelor parânge,
zidul greu mă strânge.
Frate căprior,
palid meteor
Sânii crunt mă dor.
Bradule ierarh,
Fă-ți tulpina arc,
inima-mi străbate
frasinule frate.
Mă săgeată-n brâu
blânde spic de grâu.
Pruncul meu fecior
plângeți, fagilor!
Puțuri negre fierb,
prea heraldic cerb.
Rocile au stors
mlădiosul tors.
Seva lui rubină
se prelinge, lină.
Melancolic lied,
tremură în zid
stinsele viscere:
- Mire-al meu, ce ger e!

Din sarmatici ulmi,
cresc vâlvori pe culmi.
Oaste cruciată
brazii-n lăncii ceată –
verzile armuri
tremură-n păduri.
Clar prohod tufanii
biblice litanii.
- Meștere prea lin,
cum să-ți mai alin
transcendentul chin?

Sfintele stigmate
Sângeră-n agate.
Mirul tors în fire
boare de zamfire.
Rouă smaragdie
cer în bagdadie:
Vulturul înalt
stemă de cobalt;
îngerul de brumă,
taurul din humă,
leul alb din plaur,
mistic aurfaur –
umple clarul mir
recele potir.
Albe stalagmite
plaiu-n cer trimite.
Chivotul ceresc
veacuri îl doinesc,
sepulcral Olimp
peste anotimp.

Slovele închid
inima în zid,
lacrima în zid.
Stelele verzi în vraf
tristul epitaf.

Peste gemene arcade,
Cresc balade, cresc balade...

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!