murgul își scutura coama neagră nervos
din pletele lui ieșea o noapte adâncă ne prindea pe toți
adunați lângă lac cu gleznele învelite în eșarfa mătăsoasă a apei
număram ochii de pe cerul ca o coadă gigantică de păun
ne întrebam cine va privi primul de acolo de sus
ne măsuram liniile vieții în palmele deschise spre fața lunii
vedeam visele ridicând-se din desenele palide ale pielii
dănțuiau pentru o vreme nebune apoi se topeau ca un abur în răcoarea nopții

murgul scurma cu copitele în negrul pământ
din mirosul reavăn ieșea o iubire fluidă ne învăluia pe toți
pe marginea lacului ne îmbrățișam acoperiți de ceața groasă a apei
număram copiii care coborau rând pe rând pe razele albe ale lunii
ne întrebam câți băieți și câte fete vor fi
ochii luceau straniu în noapte din uimirea în fața unei altfel de iubiri
pe care o simțeam inalterabilă și definitivă

murgul se cambra și trupul negru creștea amenințător
din pieptul lui ieșeau primele spaime ne cuprindeau pe toți
dintr-odată lacul ne părea prea adânc și prea misterios
de pe marginea lui număram undele stârnite de pietrele aruncate razant
ne întrebam a cui piatră se va scufunda prima
și luna aduna în grotele ei zâmbetele noastre resemnate

murgul gonea nebun pierzându-se în neagra noapte
prin praful ridicat pe urmele lui se zăreau siluetele noastre gârbovite
departe de lac și de toate numărătorile și întrebările așezate pe marginea lui
ne adânceam în fantele de lumină ale lunii
în timp ce ei se așezau tineri netemători și frumoși lângă apa îmbietoare
cu dinți albi puternici lucind straniu în noapte din râsetele încă nealterate de spaime