În tristele amiezi adie vântul
Precum o fiară ce-i ținută-n lesă
Și cerul are chipul de negresă
Mă-mbie iar, printre poeți, cuvântul.

Din negură de timpuri o prințesă
Îmi soarbe de pe buzele-mi păgâne cântul
Își susură de dragoste descântul
Mă simt ca un actor jucând în piesă.

Bolnav, recad în vremea cea străveche
Domnița m-oblojește cum ea știe
Și-i de frumoasă fără de pereche

Fiindu-mi dată fără ca să fie.
Și zvon de muzici vine-nspre ureche,
Sunt undeva, pierdut prin galaxie.