agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2075 .



Zori și Asfințit
poezie [ ]
Poezia dragostei VIII

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [miana ]

2010-06-29  |     | 



Lacrima


A licărit o lumină,
s-a aprins o stea,
a bătut o inimă
ș-a înviat în suflet
dragostea mea.

Un nor a umbrit luminița,
o strângere de inimă
a schimbat sensul vieții.
Cum ai putut ca să dispari?

Pe frunze s-a oprit vântul
și-a alungat melodia dulce
a dragostei;
Boabe de cristal
au înghețat pe gene
imortalizând suferința.

A apărut o luminiță,
apoi… o rază de soare.
Căldura a învăluit inima
și gheața de cristal
s-a transformat în rouă.

Genele umede se pleacă
sub greutatea privirilor tale.
Un surâs răsfoiește amintirile,
roua are sclipiri de diamant.

Soarele privirilor tale
soarbe lacrimile
și genele ușurate de povara lor,
descoperă zâmbetul privirilor.



Deceptie


De-ai fi venit c-o floare și-n ochi m-ai fi privit,
ai fi văzut ce-n viață nicicând nu ai gândit.

Dar te-ai adus pe tine pierdut în amintiri,
legat pentru vecie de fostele iubiri.

Când te-am văzut, desigur, am fost dezamăgită
că vocea-ți fremătândă ți-era nepotrivită.

M-ai căutat gândind că eu te voi alege,
dar în această lume avem o simplă lege.

N-am vrut viața-mi simplă să mi-o complic…
cu tine n-aș avea libertate, m-aș păcăli pe mine.

Mi-ar fi plăcut să spui “Astăzi, de ziua mea,
doresc să-ți ofer ție clipe din viața mea!”

Dar vezi, te-ai mulțumit doar cu a mea urare
și ai omis, băiete… ce tristă întâmplare.

Oricum, în lumea asta nu-i simplu să trăiești
alături de persoana pe care o-ndrăgești.

Și ce să-ți spun? M-am lămurit pe mine,
ce-mi trebuie în viață ca să îmi fie bine.

O umbră de iubire când mi-este cald la soare,
o flacără să ardă omătul din cărare...



Vis...


Mă cuprindeai timid în brațe,
mă sărutai, mă dezmierdai
și îmi șopteai cuvinte tandre,
cuprins de vrajă îmi zâmbeai.

Eu m-am lipit ușor de tine,
cu un sărut te-am răsfățat,
eram doar noi la țărmul mării
și briza adia spre larg.

Se-ntunecase orizontu-n zare
și într-o clipă am văzut,
cum Luna-n nori a dispărut
luând cu sine marea.

Sinistru totul îmi părea…
dune, nisipuri mișcătoare
și pescărușii-n zbor gemeau
nemaigăsindu-și de mâncare.

Deodată însă m-am trezit
în dormitorul însorit
de la Hotelul “Comandor”
având în față marea...

Verde ca jadu-i Marea Neagră,
valurile-s creste de spumă albă,
cu alge și cochilii împodobiți
acasa ne-ntoarcem bronzați, fericiți.



Aripi în ceață


Ceața mantia-și întinde,
a mea inimă cuprinde,
și trec stoluri de cocori
pe sub cenușiii nori.

Aripi negre fluturânde,
inimi triste, inimi blânde,
suferind în astă viață
pier stingându-se în ceață.

Doar pe vârfuri, sus în plopi,
frunze mai tresar ușor
și-amaru înecat în dor,
se-ngână-n freamătul lor.

Negru sumbru e pământul,
și puternic suflă vântul,
ceața este fumurie
și mă chemă, mă îmbie...

Liniștea mă copleșește,
și-n noapte mă urmărește,
dar acolo, al meu drag,
mă întâmpină în prag.

Brațe strâns înlănțuite,
inimi de amor zdrbite,
încleștarea e firească
ceața vrea să ne unească.

Mă dorești, și vreau, știi bine,
sa fiu mereu doar cu tine.
Peste trunchii de copac
trec aripi de liliac.

Și tu ești acela care
îmi fură o sărutare...



Plouă cu vise


Am ieșit la promenadă
este ora nouă…
Sub umbrela mea albastră
nu-mi pasă că plouă.

I-am văzut de la distanță
mersul legănat
E înalt și poartă barbă,
părul grizonat.

Mi se pare amuzant,
și privesc în zare…
Este puțin amețit,
sau mie îmi pare?

Zâmbetu-mi trădează gândul
prin conturul buzelor.
Dar deodată el întreabă
cu un glas domol:
Vrei sa-mi dai umbrela ta?
Nu, am nevoie de ea…
Te-ai cupla cu mine? Da?
Ha, ha, ha….Ha, ha, ha…

Dintr-o dată-s fericită
chiar dacă sunt vorbe-n vânt…
Se pare că nu fac umbră
inutil pe-acest pământ!

Mă trezește din visare
un semn mare de întrebare:
„Ce-ai să faci cu viața ta?”
Doamne, ce-ntrebare grea...





.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!