agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-07-04 | |
în prima zi nu s-a întîmplat nimic deosebit fulgerele pe cer erau ca niște vene umflate
probabil că bărbosu era supărat, plus că ploaia n-a durat mult dar eram cu toții uzi și într-un fel anume ne bucuram de aversă pentru că ne puteam ascunde obrajii în ea i-au pus poza la chioșc, acolo unde ne strîngeam seara la o bere și-au adus și lumînări flăcările jucau în bătaia vîntului într-un fel straniu, părea că sunt un fel de crăpături în pielea nopții, ne intrau în ochi și simțeam cum pleznim și noi pe interior venise toată lumea să bea ceva și să spună cîteva vorbe, însă o liniște mare și grasă cuprinsese totul împrejur și ne apăsa pe piept, cumva toate inimile celor prezenți sufereau de claustrofobie iar țigările ardeau întunericul și miros de cîine bolnav ne intra pe nări se spunea despre ai lui că o luaseră puțin razna, dar noi ne gîndeam la chestiile mai vechi unul dintre noi spunea că sărăcia e de vină – nu știam cum să-i spun că noi eram averea lui și tocmai pentru că suntem atît de săraci nu i-am putut da nici măcar o secundă în plus și toată noaptea el a stat pe buzele noastre ca un sărut angelic al morții, o promisiune că ne vom vedea mai tîrziu, aerul avea o respirație în plus și din piepturi zbura cîte o pasăre neagră care se pierdea în ochii celorlalți, iar el nu era acolo să spună nu-i bai, nu-i bai o spuneam noi, ca și cum fiecare ar fi vrut să-i țină locul pentru o clipă însă chestiile astea nu-s de nici un ajutor, ne-am îmbătat cu frigul lui și ne-am dus să ne pișăm, unul cîte unul, ca să nu vadă nimeni cum ochii ni se umplu de lacrimi de parcă am fi fost făcuți din ele și cînd au venit zorii ne-am dat seama că a trecut o zi și vor mai trece atîtea și nici un bărbos nu are suficientă putere să umple acel nod, acea înghițitură de aer cînd ne gîndim la el și brusc mi se face teamă cînd văd orizontul, tot mai sigur că nu mai e nimic după
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate