poate că sunt o poartă
prin care treci mereu cu
privirea în pământ gânditoare
și rece ca o furtună de
zăpadă îți știu toate gândurile
le văd șuvițe prin păr foșnind

poate că sunt jonathan livingstone
și în țipătul meu am prins înaltul
așa cum un mut strânge între dinți
nisipul cuvintelor
tu ești departe dar prin mine te
leagănă o mână neomenească

***

singurătatea mea nu e singurătatea
izvorului care de plictiseală se bea pe sine
nici a mării care se cerne norilor
nu singurătatea mea nu e unică
o trăiești și tu zi de zi
seamănă tare mult cu întunericul
pe care-l poate mesteca doar orbul

***

poate că sunt sârma pe care
n-ai să mergi niciodată
desculță sau nu goală sau nu
tot cerul meu e acum al tău
aici îngerii dansează uimitor de firesc
te-aș putea sălta până la zei
să-i vezi jucându-se prin păduri
de mesteceni și aripi
dar poate că sunt doar poarta
pe care intri cu
privirea-n pământ



și atât