Imi este dor,atat de dor, de buzele ce-n noapte m-au strigat
Ecoul unui glas lovit de stele, amestec intre umbre si lumini,
Un fosnet cald, scapat prin ramuri, de pasari care s-au speriat,
Si-au tresarit de-atata noapte, in ochii sinceri si senini.

Te-am auzit si ti-am raspuns, de multe ori, cu sufletul pierdut,
Dar glasul stins, fara ecou, s-a ravasit prea mult in mine,
Facandu-ma sa-mi para rau, ca, prea tarziu te-am cunoscut,
Si tot ce-a fost frumos candva, salbatic creste sub ruine.

M-ai striga-ma cand iti aduci aminte,si da-mi aevea un sarut,
Sa ma strabata toti fiorii, prin sangele apuselor placeri,
De langa mine pleaca nemurirea, ce se va stinge-n clipa ce-a trecut,
Si voi aprinde peste bolta noptii, frumosi luceferi calzi si efemeri.

Imi este dor de tine chip strain, topit in departarea unui gand,
Cum se topeste si uitarea, in focul stins pe vatra unei fericiri,
Pentru ca toate se-ofilesc, cand hergheliile de vise pasc oftand,
Si nu mai stiu daca ma strigi si nu mai stiu daca te miri!