nu știu cât aveam
mânam căruța
o vacă nebună trebuia strunită către hotar
culesul
nu ne speria
mergeam cu bucurie deși nu ne vedeam fețele
nici la dus nici la întors
doar în câmpul obosit de-atâta trudă ne mai făceam semne
cum că soarele era sus
urma să mâncăm din fugă și pe rând bunătăți
de-ale bunicii
ori să mutăm urciorul mai la umbră
veselia era în mâinile noastre
bătrânii spuneau de-ale lor
uneori ne-nfioram
minutele treceau nu le pierdeam

burta căruței rămăsese grea
niciodată n-am lovit cu biciul
mi-ar fi crăpat spatele
urcam încet
până și luna trăgea
s-ajute

cu furcile băteam
din covorul de lumânărele săreau zburdalnici
gândăcei

ceara se topea
de bunătate

(13 iulie 2010)