Mă scald în durerea timpului, mă chinui să devin prezentă.
Viața este totul, eu nu am totul, decât un sfert din moarte.
Sufletul meu a înnebunit, absurditatea vieții mă încântă.
Am nevoie de speranță, drogul care-mi întreține viața în momentele de nepăsare.

Tot ce este adânc în sufletul meu a murit,
Picurii ploii îmi fac inima să vibreze.
Oare există un capăt al tristeților sau sunt o parte din infinit?
În cine să mă pierd ca să uit de ele și de mine?

Sunt prea slab pregătită pentru fericire ...
De ce am nevoie ca să mă perfecționez?
Probabil drumul este lung până acolo, iar eu visez la iubire.
Și m-am oprit în mijlocul amărăciunilor și al regretelor ... visez ...

Nu mă părăsi Doamne, numai tu exiști pentru sufletul meu.
Construiește-mi noi limite și lasă-mă să mă pierd în tine.
Nu vreau să mai zăbovesc printre începuturi, vreau să cunosc sfârșitul.
Îmi tresare sufletul, inima îmi cântă despre regerete, lacrimi, durere, suferință, disperare ... și suspine.