Încerc de ceva vreme,
să-mi brodez virtuțile pe o pânză mai veche.
Eu le brodez, cineva le trage de pe mine,
broderia mea e nedesăvârșibilă.

Þin mult la virtuți,
mă-nfășor în ele, când vântul adie dinspre deșert,
mă-ncălzesc, îmi curg prin sânge, sângele mi se rușinează,
de la atâta așteptare.

Cineva îmi ia mâna, o sărută,
monograma primei virtuți se desprinde, alunecă prin buzunare.
Cineva-ul acela-mi deschide ușa cu visuri,
îngerii dau năvală să iasă.

Sărutul aleargă prea repede, nopțile aleargă și ele prea repede,
timpul, viteza, par a fi gonite, buzunarele devin neîncăpătoare.
Număr, număr,
nu știu de câte ori, trebuie să-mi multiplic, broderia.



18 iulie 2010