Sunt tot ce timpul nu-mi ofera,sunt trecatorul ratacit,
Printre sperante ne-mplinite, si nopti in care vise mor,
Indragostit de nostalgii si vechi iubiri cu trist sfarsit,
Pe scena carora destinul, s-a stins in vazul tuturor.

De ieri sunt vechiul meu mormant, din argintiul unei lacrimi,
Si ma-nvelesc din cand in cand, cu pleoapele ce imi tresar,
Nu stie nimeni sa-mi deschida, fereastra sparta dintre patimi,
Pentru ca florile-s bolnave, iar clipa are-un gust amar.

Sunt umbra unei vieti grabite, spre-un alt taram necunoscut,
Cu pasii mei ii duc povara, din trupul meu o si hranesc,
Privindu-i chipul in oglinda, vad ridurile ce-au crescut,
Si-mi este teama sa nu plece, si-mi este teama sa-i vorbesc.

Acum sunt simpla mea parere,un zid la baza ros si putrezit,
Minune care-ncet se stinge , pe tarmul unde s-a nascut,
O departare unde vantul s-a ravasit in parul ei si-a adormit,
Lasand eternitatea mai saraca, cu adierea-n care a crescut.