alerg cu pleoapele căzute în palme
îmi strâng privirea în pumni de parcă
greutatea norilor se așterne peste gene

privesc pomeții și praful ce-mi încalță picioarele
între degete un firicel de sânge
curge prin praful rătăcirilor ca un fior

îmi încălzește trupul din călcâi până între coaste
genunchii se sfărâmă în drum
orizontul se îngustează

pământul devine una cu cerul
cortina cade ca un cearșaf alb
și mare și cer și pământ acoperă

rămân trandafirii roșii
sădiți în marea asta albă