Rămâi în umbra-ți dulce, pe brațul unei cruci,
Peste cărări de toamnă și peste gânduri sumbre
Icoana-nfiripată din zboruri și năluci,
Pictată-n zori de flăcări și de umbre

Din întrebări, haotic, un spectru parcă văd,
Eternul micrometru al tainelor solare.
Și dacă nebunia-ți răsare din prăpăd,
Sunt mândru că ești rodul atâtor avatare.

Mă doare că nu-s glastră să te sădesc plângând
Ca să țâșnești în seara durerilor ca luna,
Să te ridici pe boltă, un heruvim rotund
Al nopților polare și să surâzi întruna.