Pe scena vie dansam impreuna si-n sala nici-un spectator,
Era ,ca-ntr-o vitrina frumos luminata si-n ea nimic expus,
Ne-mprumutam gesturile, privirile, fara a fi vreunul dator,
Ritmului pe care sufletele, sa ramana frumos si l-au pus.

Si totusi in aceasta rotire nebuna se-auzeau aplauze-n jur,
Cand lacrimile pareau fericite, facand piruete sub pleoape,
Ne zambeau cuvintele ce pastrau al buzelor noastre contur,
Iar bratele cautau trupul sa-l stranga mai mult, mai aproape.

Muzica ne trecea dincolo de ganduri, ca o adiere prin ramuri,
Traiam intens aceasta minune, ca putem respira impreuna,
Prin sala, se-auzea cum lumina lovea melancolic in geamuri,
Si dansul l-am oprit, rugandu-te sa-mi tii amintirea de mana.