Trecătorule cu chip de oțel,
Asculți al inimii mele duel?

Te furișezi cu chip angelic, dezmierdând
Biete suflete iubitoare, ce le consideri trădătoare
De vor cu tânguiri de amor,
Să te oprească iar pe loc
Din drumul tău de călător.

Ca o furtună alergând
Te smulgi din viața lor zâmbind,
Lăsând în urmă un dor aprins,
Tristețe, lacrimi și blesteme
Să nu-ți găsești odihna-n stele.

Acum e rândul meu să plâng
Când sincer mă privești în ochi,
Simțind cum inima ta de gheață
Nu se topește l-al meu foc.

Ea cântă ca o ciocârlie
Liberă, nu într-o colivie
În care aș sufoca-o cu a mea iubire.