„Din cer plângeau îngerii.
Lacrimi sărate erau în păru-ți
iar ultimele zile de toamnă
ne priveau în noapte dansând
și cântand pe dealul unde
ne-am văzut, ne-am plăcut,
ne-am iubit și ne-am urât.
Natura te îmbrăca
în rochie fantastică de bal
din frunze și stele moarte, pale
ucise de timpul grăbit.
Tu și eu dansam fericiți,
suflete pereche
într-o lume absentă.
Mă vrei din nou,
tu iubire nebună și cruntă
în anotimpul ce va veni?”