uite încă măsor pământul în picioare
cu umerii lăsați aidoma omului fără cuvinte
chiar dacă vi se pare ciudată mărturisirea
că m-am cărat în spate fiindu-mi jertfă
sau căutându-mi rădăcinile prin rod

când mă simt singur mă așez pe băncile din stații
am ieșit din casă obsedat că în vis
propriul glas m-a ajuns din urmă

a trecut pe lângă mine ignorându-mă
am o față de spărgător de mașini și un tic
scriu pe orice la care mâna mea ajunge

nu alți trecători nu sunt – e târziu
câte capete atâtea perne
fețele acestora: sedimentări cu mătuiri de fosilă

spre dimineață ne va îngheța spatele
cel viu din reflex îl învelește pe cel mort