agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-09-09 | |
numai despre mine
de-acum voi scrie numai despre mine, cum întâmpin dimineața cu zgomotele serii înfipte în creștetul memoriei cu fiorduri din ce în ce mai adânci cum stăpânesc dormitorul părinților mai mult decât se cuvine, să-mi cultiv orgoliul printre molii și femele de țâmțari malaxând lichidul infect al venelor. mulțumesc cumsecade Celui ce mi-a păstrat încuietoarea ușii de la apartament închisă, la fel Celui ce mi-a astupat urechile în fața viiturii de zgomote (că tot e de actualitate) Apoi am să scriu numai despre pomul meu când își leapădă frunzele de sticlă sub roțile automobilelor care alunecă pe străzile din jur către scuarul central cum ar invada larvele miezul unui măr verde mai mult decât se cuvine, din toate direcțiile cad de mână cu tine, prietenul meu necunoscut, când te întâlnesc la cozile din vămi spre orășelul transilvan ies la braț cu gândul rugăciunea de dimineață face bine oricărui bucuros că a traversat râul crepuscular al celeilalte vieți desprinderea din alteritate e un premiu menit celor care știu să se trezească recunoscători pentru stâmpărarea setei de copilărie și incomensurabilă adolescență ori doar foamea de necunoscut într-un șir oniric al senzațiilor. Instinctul de conservare – singura șansă pentru aventurierii naivi lipsiți de consistență ies la braț cu gândul acesta să te întâlnesc prietene din provincia provinciei măcinat de griji ale vieții stereotipic încercând să ieși din cotidian atunci când scoți noaptea din noapte pe-al zilei tern eșafod.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate