un strigăt de durere sfâșie pântecul cerului
,, a murit iubirea!''


ignoranța o acoperă
precum o rochie grea din liane
își înfige rădăcinile
până dincolo de pădurile cocoșate de răutăți
și înveninate de suflete aisberg

hrăniți-vă cu mine hiene
înfigeți-vă colții în sufletul meu

am rămas o tufă uscată
bandajată de pânzele negre ale timpului
peticite cu ură și sictir

ați rămas doar niște manechine
cu zâmbete false agățate de privirile goale
marionete mânuite de păpușari
orbi muți și surzi
duhnind a întuneric

hai, îngroap-o
și nu-i aprinde lumânarea!

răspunde ecoul din mine