omul comun a intrat în direct
cu omul său necomun se adresa comunității
a zis o să iau zece vârcolaci pentru românia
îi vor mânca partea neipotecată din soare
prin unghere șoarecii de domiciliu
vor aprinde lumânărele rozând câte puțin
din fiecare oraș vârcolacii așezați
la masa de seară vor înghiți fiecare femeie
ca pe o lună nouă strigând bucuroși ole am terminat
cu acești sateliți ai bărbatului
apoi se vor odihni intrând pe geamul orașului
în somnul proletarului alungat pe străzi

el nu realizează că a devenit iarăși proletar
poartă cu el o comoară într-o pungă de plastic
mănâncă semințe în metrou în timp ce citește ziarul
înghite furios un hamburger la amiază
și cucerește femeie după femeie
așteptând tacticos la bursa locurilor de muncă

nu-l întrebați el nu va recunoaște nicicum
că a devenit proletar era copil
când tatăl său și-a ars carnetul de partid
dar și-a pus deja ochelarii și bereta bunicului
de paște împarte ouă roșii puștilor
ce stau la rând să ducă la stand
căruciorul pentru alimente la penny market
el mai militează încă pentru salvarea balenelor albe
eșuate pe toate plajele din lumea aceasta
iar o dată pe săptămână e poet scrie un poem
pe lentilele aburite ale ochelarilor

el spunea am să chem zece poeți pentru românia
le voi cere să-și mănânce poemele
să le stoarcă apoi din batiste dimineața
când prin rafturi șoarecii vor ronțăi dex-uri
își vor ascuți dinții în silabele suprarealiste
timpul va intra în ajutor de șomaj
inima mea este de mult în șomaj
dar el spune că vom cânta românia
ca altădată
zece poeți pentru românia lăuntrică profundă
vor asculta balalaica
pantofii stâlciți vor dansa pe străzi
până la sânge
vor strivi asfaltul
vivat românia