și uneori mă pomenesc cum scriu
cu patima femeii ce se strânge-n brațe
când toți bărbații călărindu-i trupul
atârnă-n sfori cu rictus de paiațe

fiecare obiect e prelungire a văzului
inima: intersecția crucii sf-lui andrei
moartea: barieră ce nu se mai ridică
decât în profeția vechilor evrei

cu râs de iudă vântul sparge zorii
soarele-și spânzură găleata-n fântână
creierele: sculele voastre băloase
sângele meu le-a ținut într-o mână