După apus,
la balamuc,
zidurile cresc lungi,
dezvelind castelane
în halate și dungi.

O siluetă –
a ta!
Coapsele înserării
blând desfăcute de întuneric,
conturul meu,
rouă fierbinte pe o piersică,
frison al ploii,
tăcere.

Iluminarea din noi
inexprimabilă...