agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-10-05 | |
uite
poate nu ar fi fost complet greșit să-ți spun de lăcătușul, știi tu, lăcătușul de peste drum cel care ți-a reparat chiuveta la baie da, necunoscutul ăla în haine murdare de var, împuțitul, ei, bine, da, ăla, știi, s-a prăpădit nu c-ar avea vreo importanță pentru tine dar sfârșitul lui în salopeta murdară m-a tulburat poate mai mult decât propriul meu sfârșit, ca cel al unui frate, cine știe, nu-i nevoie să-mi ții mâna, sunt bine, cred că am mâncat prea mult, mulțumesc, și vinul a fost bun, dar moartea lui nu-mi va trece oricum, chiar și atunci când voi face dragoste ascuns în tranșeele unui război oarecare, mă voi gândi la ochii lui neaoși, sticloși și aburul ieșindu-i pe gură ca de sub capac, contorsionarea lui și mâna cu unghii negre înfipte-n podea, uite, mă gândesc, chiar acum, când tu mă privești scârbită, cum tu nu privești niciodată sfârșitul tocmai din teamă de-a nu vedea ultima suflare, dar toate astea, iubito cu carne amară și buze negre de sare, toate astea sub veștmântul ce ne astupă privirea și gura și totul toate îmi amintesc de dragoste, mișcările trupului, coarde cum ploaia pe casele cu acoperișul de tablă nu iubito, n-am băut chiar într-atât încât să nu te-aud plângând, tremurând, pentru integritatea mea mintală, nu dragă, nimic nu-i făcut să dureze, doar moartea otrava asta când l-am privit chircit și mi-am amintit de tine cum gemi și-apoi viața, în fine, vezi bine că nu s-a sfârșit nici cu el, nici cu mine, cu tine, ci mai vorace pare cu fiecare strigăt, chiar dacă instalatorul ăla împuțit, poet sau nu sau orice, poate era sau, nu știu, poate nu, ca tine, ca mine, poate crea și el prin gunoiul acela prin care se târa nestemate pe care doar cel ce cunoaște le poate găsi, nimeni nu poate judeca asta, ei, bine, nenorocitul ăla-a murit și totul merge înainte, la fel, sau poate chiar, aș putea zice, mult mai bine cât nu am fost eu sau tu, Doamne ferește, oricine putea fi, vezi bine, și totuși ființa din mine strigă, juisează și totul e crunt, mă face să mă gândesc la diferența rău-bine și la bătăile astea de ciocănitoare pe care ajungem să le denumim timp și chiar să le îndrăgim printre zăbrelele acestea, dar mai bine tac, mă privești atât de opac și mi-e rușine că m-am deschis, tac și o să-ți cumpăr mâine ce mi-ai cerut și, o să vezi, o să îți placă, îți promit, o să uiți totul și o să fie bine
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate