Nu ieșeam în oraș de frică să nu văd mulțimea cu
mortul.

Pe aburii ferestrei cu toate tristețile ei de pîn-acum
mi-am rezemat fruntea
și-am coborît ochii în stradă.
Cancerul toamnei nu oprește la semafor.
Asfaltului rece are pe coapse umbrele unui poem.

Cimitirul e locul unde s-a comasat dintotdeauna yin și yang:
săruți duios țărîna ce-ți apără mortul
și o privești cu ura unui copil lăsat orfan.

Vezi, toamna vine ca o jucărie stricată.

Îi scot ochii, îi rup picioarele, îi înnod mîinile
și mă joc ca într-un puzzle.
Cred că o să-mi iasă ceva,dar evident nu o toamnă.

Departe undeva se aud bocete și
un clopot.

Eu aș alege să mor prima.
Cum, Doamne, să-i îngrop pe-ai mei ?