degeaba iei lucrurile în derizoriu, țesătura asta subțire
care acoperă doar primul bărbat se pierde
un altul nu poate exista înainte sau după ruptură

imposibil de ales cum să iubești când nu ești acolo
pentru a fi simțit, dansul fantomatic, pe vârfuri
sau simpla traversare a golurilor, privești mâna care
te mângâie, se strecoară printre chipurile deja încastrate
își face locul ei cald

poate asta și dorești să se întâmple
mișcarea pe dinăuntru a emoției, lucrul curat și clar
fără niciun ascunziș nemernic, fără nicio tăgadă sau
viclenie pe sub formele aparent splendide
însă atât de alunecoase încât curgerea soarelui pe ziduri
ar fi doar o invidie a gerului sub care s-au dezlănțuit lupii

îți imaginezi, dragul meu, cel care nu ești, cum ar fi
să mușcăm unul din altul cu pofta aceea
feroce, eruptă din ochii primitivi
tensiunea amplă care face și aerul să vibreze, și apa
să țâșnească, și luminile să se spargă
iar zidurile, sau cerurile, sau munții să fie dintr-o dată
simple căderi la nesfârșit în fața acestui ultim dans