Copacii nu tac,
Sub scoarța lor e-o liniște nestingherită.
Se-aude doar cum lava de melasă se scurge-n crengi
Și clorofila-n frunze cum abundă.

Copacii nu tac,
Lipește-ți urechea de trunchi și ai să simți
Cum din ochi irisul se scurge peste timp.

Copacii își poartă inelele brodate pe frunți,
Cîte anotimpuri, tot atîtea nunți.

Dor de plop, dor de mesteacăn,
Dor de paltin și de nuc.
Dor de cint din nai si fluier și
Dorul nestins din lemn de dud.