îmi pare uneori că nu am suficientă blândețe în gesturi
că nu sunt suficient de fluidă când mă curg prin venele oamenilor
că nu sunt suficient de tandră când mă scriu în palmă pe liniile vieților lor
dar nu-i nimic, baby, noi să fim sănătoși și grațioși și senini
în a ne distruge sistemele nervoase
prin termopane contextul răzbate oricum firav.

și privește-mă, pulsez iar ostenit în tine
travestită în cearșafuri albe și câteva incertitudini
mă obosește îngrozitor războiul ăsta alb pe care-l port cu mine însămi
dar nu-i nimic, baby
mai beau o gură de Peroni și îți șoptesc din vârf de degete
we have our hands to entwine /nothing can ever seduce better
și mi-e parcă mai bine.

duminică, plec să risipesc bătăi de inimă
între taxiuri și ploi mărunte sau la dracu
port pe pleoape un soi de sfârșeală post-orgasmică absurdă pe post de suvenir
mă trezesc că recit șoptit pasaje ample din Schopenhauer și Kant
fără niciun alt aparent motiv sau context
decât acela că îmi amintesc că le știu.
[pauză de priviri dubioso-contrariate ale taximetristului semi-chel]

luni, iar mașină neîncălzită, iar starturi ratate la semafor
dolce far niente, romane franțuzești și lașitate burgheză
joc flori, băieți, fete cu picioarele mele depărtate
cu gândul la tine și pierd.
în timpul orgasmului îți anticipez deja lipsa.

marți, încep să-mi resimt tremurul de enervare
așezat cuminte și răbdător în vârf de bucle
închid ochii doar cât să fac un exercițiu de zapping din memorie
din tine înțeleg oricum cel mai bine episodul
în care ne risipim sufletele adultere printre haine.

miercuri, între noi vreo zece străzi și câteva confuzii
miercurea cred în tine așa cum obișnuiesc oamenii
să se încreadă între ei când nu mai au de ce să se agațe
sau îmi place Eluard
îmi amintește că pământul își sapă adânc istoria în mine
îmi egalează respirațiile.

joi, sunt o femeie puternică, ce dracu
și ce dacă vreau să mă încăpățânez în a face
economia asta drastică de cuvinte mari
deși mă gândeam chiar și ieri noapte că nu ar fi rău
să ies măcar până în scara blocului să mă strig puțin
ca și cum m-ar auzi cineva, chiar și așa doar de efect artistic
dar m-am limitat în a horcăi într-un Zewa Menthol și-un somn.

vineri, mi-am făcut o mască de păr cu ulei de măsline și gălbenuș
sunt lucidă, fricoasă și desculță în living-room,
îmbrățișând a lehamite un nastro azzurro
o iubită tâmpițică și speriată, cum s-ar zice
[scurtă pauză de hlizeli tomnatec-tolomace, vă rugăm]
sau vreau să însemn exact pe atât de puțin pe cât pot duce.

sâmbătă, mă precipit, îmi spun că umezeala dintre picioare
nu este, nu este păcat, e poezie
îți scriu sms-uri de liceancă grăbită sentimental cu
boule, even your emotions have an echo in so much space
ar mai fi Presence d`Une Femme Intense,
parfumul Mont Blanc, scris special pentru târfe triste
dorul îngrozitor ce ți-l port
și marele nimic ce mi se întâmplă.

pe scurt, prietene, e hotărât
presimt cum mă dizolv cuminte în marile gesturi
ale tuturor celorlalți oameni care nu sunt noi
poate ar fi mai bine să-mi bag niște Whitesnake în playlist
să-mi scot o piersică din frigider, să mușc din ea
și să mă apuc să citesc bancuri cu blonde pe net.

îmi pare uneori că mi-e frică până la sânge și înapoi.