agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-10-24 | |
Venise tata într-o bună zi
Cu-n pui plăpând de oaie la spinare. Era drăguț, cu mițe alburii, Și sta cu ochi-ntredeschiși, în soare. Iar noi copiii-n jurul lui ne-am strâns Și fiecare l-am drăgălășit... Mieluțul blând chema cu glasul stins Și-i sărutam boticul ruginit. În zile calde, vesel, pe tăpșan, Ce fericit zburda pe lângă noi! De școală, cărți ne-ai fi vorbit în van: Atunci mai preț puneam pe miei și oi. Dar într-o zi, a fost adus un om Care ținea-ntr-un ziar ceva lucios... Rânjea șiret și rău duhnea a rom Și-acesta-ntinse grabnic mielul jos. Mieluțul, calm, privea în jur naiv, Apoi închise ochii, parcă așteptând... Când l-am văzut, strigarăm spre bețiv, Dar iarba el, cu-n gest, roși curând. Și câinele lătra și scheuna legat, Găinile-alergând cotcodăceau, Și soarele în nori s-a pituat, Iar oile vecinilor zbierau. Cu fața-ascunsă-n palme, am fugit Spre fundul curții să jelesc prelung. Plângeam cu capu-ntre genunchi chircit Și scena jertfei nu puteam s-alung... Și-am stat așa pân' la lăsatul serii, Sub cer roșit de sânge și păcate, Iar mielul blând, abandonat durerii, Îl simt și-acum sub pleoape cum se zbate.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate