Ploua și era toamnă în cetate
Plecarea Ta îmbătrânea firesc
La porțile în care timpul bate
Verificând de scriu sau de trăiesc

Era o clipă care nu mai tace
Nu se luau măsuri spre-a o bloca
Nu existau războaie pentru pace
Dar exista – firesc – plecarea Ta

Tu te opriseși din acea plecare
În craterul unei veniri târzii
Și Te sculpta un semn de întrebare
Din ochii morți, din ochii încă vii

Nici azi nu tace clipa, vinovata
De-atunci atâtor drumuri m-am donat
Și uite, mânuiesc febril lopata
Trasându-mi propriul tribunal în stat

Pe buza gropii condamnat la moarte
Altui poet plecarea Ta să-i las
Să mor ucis de ultima mea carte
Cu care Te-am rugat. și n-ai rămas