timpul se-nfășurase în juru-mi
îl țineam strâns în palme
modelându-l aluat de așteptare
răsuflarea și-o revărsa
în forme fără margini
ultima clipă o priveam
ca pe o frunză din care-i curgeau
râuri de suflete
deveneam din ce în ce mai puțină
până când aerul mă zidea nemurire
un abur dens
roteam prin cameră
metamorfozându-mă în ochi
atenți la detalii
timpul continua să respire
îmi revedeam viitorul nenăscut
îl conturam într-o pâine mare caldă
și sățioasă
din ea creșteau ramuri
știam că
în numele lor sacru voi trăi



18 noiembrie 2010