cum să conving că a scrie este o greșeală? dacă m-aș convinge pe mine întâi probabil mai lesne v-ar fi.
desigur dacă nu ați fi atât de bolnavi. încât să credeți în lumina altuia. în apa chioară vândută în tocuri
de ochelari. în gazul de lampă îndoit cu formol vândut în sticluțe de alcool medicinal. în infirmitățile și
decadența tuturor revoluțiilor. pentru că la început a fost Cuvântul. ulterior nu știm ce a fost. nici atât
ce este. drept pentru care ne-am făcut din el chip cioplit. la interior chip ciopârțit. cu rumegușul ne-am
căptușit crăpăturile. atât de bolnavi încât scrierea noastră o vindem altora la preț de medicamente. deși
suntem incurabili. cu cât boala cunoaște un stadiu mai avansat cu atât mai multor leacuri mincinoase
lipim eticheta numelui nostru. de dragul chirurgiei s-a lăsat vreun medic disecat de viu? autorul acestei
operații este un banal cetățean. întâmplător din România. s-a născut mort. chiar dacă a continuat până
în zilele noastre să prezinte sub diferite forme simptomatologia viului. cu toate că mult mai târziu i-a
studiat pe existențialiști. și s-a mirat că sinuciderea este o alternativă. pentru că mai toți au murit de
bătrânețe. ceea ce ar presupune că libertatea chiar există și gestul era inutil (fie vorba-ntre noi, cârpe-n
cur, fără vocația șișului a revolverului sau a otravei). din lașitate s-au apucat să scrie rețete. pretextând
că această îndeletnicire le ocupă în așa grad viața că nu au timp să moară. deși în nucul din cimitir nu
mai e loc să spânzuri o haină. mă mir că municipalității nu i-a venit ideea să construiască un cimitir al
văduvelor. care să își aleagă următorul defunct după rever. bineînțeles și după blană. și totuși

e atâta liniște pe masa de operație

aș putea să nu merg mai departe

pielea pinocchio e un fel de cuprins