Cel de Neajuns cu gândul,
Cel de Necuprins cu mintea,
Cel ce este Cuvântul,
cu neputință a-L vedea,
e Mirele Ceresc
din Raiul Dumnezeiesc
și dintre toate fecioarele
o vrea, pe ea, « cea Aleasă ».
logodnica Sa, Fecioară România.
* * *
- Unul ca acesta, s-a îndrăgostit?...
O așa, Fecioară și-a dorit?
- Da ! s-a îndrăgostit...
și, o așa Fecioară, și-a dorit
ca să devină Mirele ei,
El, Cel Prea Iubit.

- EL, Cel Prea Înalt,
pe România, Fecioară și-a aflat?...
- Da, El, Cel Preaînalt!!!…
Fecioară a căutat
și pe România, a aflat.

- Cum?… Unul ca Acesta
a ales din lumea toată,
o așa fecioară… desfrânată ?
- Da, da, da!… Unul ca Acesta
a ales din lumea toată,
pe România, o desfrânată!...
Și cu dulci chemări
o vrea la Sine, bunăoară,
ca s-o preschimbe într-o
neprihănită Fecioară.

Și nu trimite la ea, slugile Sale,
ci, chiar EL se înfățișează...
din marile depărtări
lângă ea coboară.
Nu o ridică pe ea sus,
că nu voia s-o ducă
în ceruri desfrânată,
ci vine în cortul ei, aici, jos
ca un meteorit luminos.

El, Cel din « Cartea Veșniciei »
întocmai ca și vestea culeasă de pe file.
Vine la ea cu atâta grație și iubire
ca nu cumva auzind,
Fecioara, să se sperie,
să sară și să fugă de-al ei Mire.

Cu înțelepciunea cuvântului
blând și îngăduitor îi spune :
« Îndrăznește, Fiică a Sionului
apropie-te de Mine!... »

Ea, în duh învăluită
Îl privește uimită.
Din crunta rătăcire
se rușinează, se smerește,
dar nu îndrăznește,
știind că ale ei fapte,
au dus-o la moarte.

Rămasă mai departe
în încețoșata noapte
învăluită-n taine
neînțelese-n parte,
deprimată, secătuită,
încărcată de demoni, sălbăticită
ca de băutură, rămase amețită.

Abia într-un târziu,
înaintând timidă,
cu lacrimi și sfioasă
ÎL rugă duios,
pe Mirele Hristos:

- Eu... Domnul meu?...
a Ta Mireasă?!...
Te ascult cu uimire
Mă surprinde a Ta iubire!
N-am pic de pace-n suflet...
trecutul meu e pătimaș.
Îndurare... dar acuș
să-mi dai povață,
oare e o amăgire ?...

Tu ești neprihănire
Tu ești CEL Prea Sfânt!
Eu ?.. o nevrednică-s pe pământ!
Eu sunt o păcătoasă!
E o prea mare cinste
să fiu, eu, a Ta “Aleasă!”
Sunt plină de răni,
cum să devin a Ta Mireasă ?

- Nu-ți fă griji, Eu sunt Doctorul tău
Eu sunt Stăpânul Cerului!
Sunt, Cel ce sunt, sunt « EU »
sunt Iisus Dumnezeu.
Învață așadar cele ale duhovnicirii
și înțelepțește-te în ale dumnezeirii.
și nu încurca « Planul Meu ».
* * *
- Și ce face ?... Și ce-i dă de la Sine?...
Bogăție ?... strălucirile acestui pământ?
- Nu!... ci, face cu ea Legământ.
Îi dă un inel !... Pecetea Duhului Sfânt,
Se mai poate spune
esențele iubirii...
fantasmele fericirii...
* * *
- Așa a vrut Cel care o iubea ?...
El nu-i vedea urâțenia?
- Nu!... pentru aceasta
se și cheamă IUBIRE.
A văzut urâțenie și s-a îndrăgostit
căci de multe ori iubești
și ceea ce este urât.
Aceasta și Hristos a făcut!


- Și o face pe aceasta
o nouă făptură,
fără pată, fără zbârcitură?

- Da, intrând în cortul ei,
îi mai spune :
« Cum ?...nu îndrăznești
să te apropii de Mine ?...
Nu în Cer Te ridic, ci în Mine!...
Iată, te voi sădi în lăuntrul Meu.
Te voi purta chiar Eu.
Din negura acestor vremi
Te voi ridica
și cu mărire te voi încununa.
Valuri de miresme de nard
din scumpele miruri
pe trupul tău voi turma.

Tu să-Mi devii « Cea Aleasă »
cea mai gingașă Mireasă!
Și să-Mi dai naștere de prunci
care să asculte-a Mele Porunci.
Să-Mi naști Fii ca dar,
sfințiți să Mi-i aduci la Sf. Altar.
Prin rodul minții
să-i redai frumuseții;
Cu o înțelepciune fină
să-i aduci pe calea binelui,
spre Adevăr și Lumină.
* * *
Bucură-te, Fecioară Românie,
FIUL Ei, Iisus și Împărăteasa Cerului,
este cu tine!

“O!... Mire, care schimbi urâțenia Miresei în frumusețe!...” (Sfântul Ioan Gură de Aur).