Mă opresc în mijlocul de drum
Și mă întreb încotro mă-ndrept
Mă zbat mai ales când perdeaua de fum
M-oprește și-mi cere să fiu înțelept.

Atunci sunt cu ochii spre soare
Sau undeva spre colțuri de stânci
Și mă întreb: în palmă oare
Sau printre plopi sunt văi mai adânci.

Inima-mi saltă când este ploaie
Și nu a curs încă pămânul
Și după urme văd că se-ndoaie
Ori brațul drept, ori numai gândul.

Când mă gâdila-n talpă țărâna
Brațele-ntind și-mi cresc când râd
Nu mă opresc nici dacă râvna
O ia-naintea lăncii cu-n rând.

Iubesc cel mai mult nepământul
Amestecat cu soare și apă.
Urma lăsată n-o-mprăștie vântul
Nici stropii de ploaie n-o sapă.
(1969)