Atingându-se de mine,
trec femeile precum niște vise într-un somn prelung,
somn suspendat în carne, între două realități.


uneori, nimic altceva nu se mai poate spune despre ele.


voi îmbătrâni, nici dragoste și nici împachetări...
va trebui atunci să îmi caut
o altă fericire.


stau cu spatele lipit de pământ și cu ochii spre cer.
vreau să știu tot ce se întâmplă pe lume,
uitându-mă la cer.


frunză verde bătrânețe,
veștejită tinerețe,
te întinzi peste privire
de parcă ai fi pieire.
lumea comunică poeților tot ceea ce aceștia
presimt
că au pierdut...


românii sunt mereu o generație suspendată,
în așteptarea binelui care trebuie să vină.