la timpul trecut ne așezăm toți fără ea
ca la o masă stingheră cu urme de farfurii și pahare
și mai ales cu tocirea umbrită a marginii pe care cândva s-au sprijinit brațe

închid ochii
la masa aceea sunt eu
râsul ei puternic
un umăr alb rotund pe care-mi las privirea
conturul delicat al gâtului
tristețea mea eșarfă în jur
stau cu ea la masă
și știu că nu o pot păstra
ca o rază laser trece prin mine
străpunge tot oprindu-se niciunde

am mâncat
am băut
e timpul
deschid ochii
fâlfâit de aripi
și râsul ei pleacă odată cu privirea mea
ca un șoim ce-și ia zborul de pe umărul gol