I

O, Mu, trec astăzi îngerii prin tine,
ca printr-un câmp de crini, îmbietor,
făcând iar tumbe largi, vânând suspine
și neștiind nici cât îmi e de dor,
nici cât visez la răsuflarea-ți caldă,
uitată pe un colț de canapea,
în timp ce, melancolic, mi se scaldă
sufletul gol în fluvii de cafea

II

Prea depărtată Mu, se scurge-n tine
sufletul meu, cu tot ce are el
boem și singuratic și rebel,
izvorâtor de cețuri și lumine.

III

Trec, delicioasă Mu, îngerii grași
la miezul nopții-adulmecând chiftele,
rostogolindu-și nobilele burți
prin întuneric uns cu gem de stele.
Ei vin, visând la snițelu-absolut,
prăjit de demiurgi cu sorț de-azururi,
în curtea paradisului pierdut,
sclavi ai plăcerii de-a mânca de-a pururi.