agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-12-14 | |
*
E iarna și nu am nimic de făcut, netul merge greu și în general îmi merge foarte prost, mă gândesc că aș putea stinge lumina, aș putea visa că fumez ultima țigară, că nu mai există vecina gravidă cu accese de vomă și că într-o zi voi construi un perete prin care am să pot să văd. * Primul clovn era foșnitor ca hârtia de învelit cadouri, îl apucam de nas, de urechi, el scotea limba și îmi spunea că sunt o fetiță rea pînă în ziua când tata a venit cherchelit acasă, i-a dat clovnului două palme pe care le-am simțit până în buricul degetelor, clovnul a început să râdă și a râs, a râs câteva săptămâni la rând până s-a înecat cu salivă și a murit. Al doilea clovn a intrat în casă pe ușa din dos împreună cu mama, tiptil, tiptil, pe lângă somnul tatei în patul meu, era mic și roșu, făcuse angină, m-am uitat în gâtul lui cu o lingură de plastic și am văzut amigdalele care îi erau tăiate exact ca la mine, în locul lor crescuseră doi trandafiri care se mai zbăteau să crească. Al treilea clovn era invizibil și era mare-mare, cât casa, cât orașul, cât cerul, se juca cu trei mingi micuțe care treceau prin mine ca niște bombe dezactivate, îmi fugea cu repeziciune prin puls ca o furnică închisă într-un mușuroi imens, știind că urmează să fie strivit cu un vârf de pantof în timp ce mama striga că din dragoste iartă și tata dormea, iar eu visam că dragostea e altfel și că n-am să iert niciodată. * E iarnă și patul pe care dormim îmi pare o sanie, iar noi ne-am transformat demult din clovni în oameni, oameni reci, care nu se tem să viseze, e noapte, e ghețuș, e luna care se absorbe într-un crater și noi trei muritori, construind un perete prin care să trecem. (DRAMATURGIA LUCIOASELOR FUNII, ed. Vinea, București, 2014)
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate