Þi-ai încrustat gândul
în cuvinte pe o cruce de piatră
să-și sedimenteze înțelesul
în neliniștile viitoare,
peste îndoiala care mă macină
cum roade moara grăunțele
pe gura pietrei,
în dulcea făină de toate zilele
a pâinii.

Mă împrospătezi cu dragoste
Ca pe un trunchi ramurile,
arborii îmi cresc pe suflet
cu păsari cu tot.

La porțile prin care mă deschid
cetate izolată în munți,
aștept să sosești neîntinată
ca o ninsoare prea devreme pe tâmple.

Pădurea-i căzută cu frunze roșii
în inima de cleștar a lacului,
pe care alunecă o singură barcă,
barca scăpată din gânduri.