Himera LXI

De ești tu, doamnă stăpânind pe lacuri,

Ca fina libelulă în volute,

Eu am să-ngaim poeme revolute

Tot simulând parade și atacuri



Și-n plângerea iubirilor pierdute

Voi invoca aceleași triste fleacuri

Pe care barzii le-au cântat de veacuri

În dulcile acorduri de-alăute.



De-atâția ani, cin' crezi că poartă vină

Că tema asta veche e scânteia

Ce, obsedantă, a fixat ideea

De care tu deloc nu ești străină!

Himeră, chiar de-i ești mereu vecină,

Nevinovată zici: Cătați femeia!





Rătăcirea LVIII



Pierdut în încâlcite intersecții,

Cu drumuri înfundate-n vechi aleanuri,

Nu caut rezolvări și nu-mi fac planuri

Ca să evit greșitele direcții.



Sunt leneșul drumeț zăcând prin hanuri,

Dedat la prea profunde introspecții,

La vorbă nu mă-ntind cu toți suspecții

De-a scrie lozinci sterpe și sloganuri.



Cu toate astea-s pururi călătorul

Prin schimbătoare țări aflate-n nouri,

Prin lumile din stampe și tablouri,

Ca la trecute vieți să simt fiorul.



De lumea asta, de m-apucă dorul,

Mă mulțumesc cu umbre și ecouri!