Tacut, purced alene,
spre tainele iubirii,
lacașul suferintei și-al bucuriei dar,
mă pierd în marea sorții lovit de agonie,
și-ți plâng iubirea dulce,
amarul meu altar.

Ce patimă mai crudă, să plâng în stihuri dalbe,
să-mi torc amarul sumbru, ce frate pare-a-mi fi,
să condeez cu lacrimi amorul prins în noapte,
când zâmbetul tău tandru, mă arde zi de zi.