De-o vreme simt că mă doare
Onomastica toamnei târzii,
Sărbătorită fără de culoare
Într-un mănunchi de triste reverii.

Parcă apusul e mult mai prelungit
Iar zorii mă prind în starea de nesomn,
Și mă mai doare acest veac, ce trece rebegit
Prin ploile acide și sarcini de atom.

Mă doare înjunghierea versului fervent
De către băutorii de sânge fierbinte,
Ce-au îmbrăcat cultura în stil indecent
Și-au profanat, mai mult de-"o samă de cuvinte".

Mă doare... dar râd de tot ce mă doare
Cu ochii-n lacrimi și rănile deschise
Căci eu nu vând, când totu-i de vânzare,
Și nu permit, când toate sunt permise.