-există zbor în doi?
aripile-nu cumva, devin ruginite ferăstraie,
care adâncesc singurătatea?

-zborul în doi e asemeni îngerilor...
atunci nu vei mai dori să guști din fructul interzis.
ochii tăi
nu vor mai privi înlăcrimați apusul.
fruntea
nu-ți va mai fi rece ca marmura.
inima
va fi o fugă continuă printre polifonice voci.


pentru acet motiv am fost creați: zborul în doi
este un dans prenupțial:
un singur impuls deschide o fereastră spre eden.








eu zbor! veniți cu mine!

lăsați plasele alea slinoase, în voia sorții!
nu vă mai murdăriți cugetul cu excremente de șoareci.
priviți:
bucuria comunicării cu îngerii,
cu astrele ,
cu Dumnezeu... strălucește în ochi!
hai, să tăiem ranchiuna,
să scoatem din rădăcini invidia,
să dăm foc ramurilor neroditoare de ură!

eu zbor! veniți cu mine!








îți urmăresc printre berbeci
privirile iscoditoare-
lumini spirale îmi sfredelesc retina.

pe vârfurile degetelor,
maestrul de ceremonii
gustă
vinul.
ploaia a început să învioreze zeii,
care stau turcește pe cununile lor-
cu toate acestea, mirarea e un fel de iederă...



pălării cu vârful conic,
libații în jurul mormintelor,
un vârf de plug,
și-un fluture de apă
e tot ce a mai rămas
de la cină-
și un zâmbet întins pe o farfurioară



îngerul domnului încă mai zboară prin palmele regelui-
obișnuința de a te vedea încruntat a devenit o realitate.