agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-01-12 | | eminescu, domnul nostru m-am întâlnit cu domnul eminescu în tinerețea mea la umbra teiului în floare, era în luna mai când natura nuntea fluturi, nu știu dacă visam ceva mi se părea că el ninge cu fulgi negri de zăpadă era trist că doina lui fusese interzisă umbla cu niște chei în mâna să descuie lacătul limbii române să dea drumul la cuvintele strânse cu migala din cronici să semene pe solul nostru sămânța poeziei precum venere și madonă, luceafărul, mai am un singur dor, călin, iubind în taină, melancolie, craiasa din povești și alte petale rupte din inimă atunci mi-a spus el că tată-i este shakespeare și mumă poesis, uitase obârșia, venea dintr-un infinit și mergea în alt infinit ca o pasăre cu aripi de aur, dumnezeul geniului, zicea, îl sorbise din popor precum soarbe soarele un nour de aur din marea de amar. dragostea lui venea din veselia lui decebal și se revărsase asupra veronicăi căreia îi închinase toate palatele lumii și toate lacurile și toți plopii și toate florile, le rupsese petalele, și căzuseră confeti peste părul ei mătăsos surparea lui în neunde era lucru-atât de sfânt căci din formele rotunde scotea aur din cuvânt. ce ochi mari și triști avea, pletele de corb bătrân fluturau în vântul primaverii, iară fruntea ca un templu antic arcuia peste sprâncenele lui dese. sună cornul, bate vântul eminescu e cuvântul trece luna în alai peste codrii lui mihai urlă marea, se răzbună peste glia lui străbună, însetat doar de dreptate arde gândurile toate că-ntr-o zi neagră de vară hoții ne-au furat din țară și străinii, bată-i vina, ne-au luat din hambar făina ne-au culcat țara-ntr-o rână și-au furat limba română. floarea teilor e-n toi cânta paseri în dumbravă eminescu pentru noi cântă simfonia gravă. iară eu, străin de el, am rămas ca un proscris cu o lacrimă în gene între iad și paradis domnul nostru eminescu a zburat în vânt de seară pe un răsărit de lună într-o lume milenară eminescu, călătorul ne-a lăsat doina și dorul din mantaua lui albastră vine poezia noastră ca să-ncunune vecia peste toată românia. 12 ianuarie 2011
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate