Dintre tocul ușii a ieșit un păianjen care alergând se confrunta cu suprafața peretelui.
Surprins de apariția spontană a gânganiei, am rămas pentru o clipă cu mintea neactivată și gura deschisă.
Fără apărare, păianjenul continua să alerge pe suprafața peretelui de parcă ar fi băut whisky.
L-am surprins cu privirea când a intrat în raftul bibliotecii, cufundându-se în universul cărților.
Insistam să îl localizez cu ochii printre cărțile cu viețile sfinților și cele de beletristică.
Degeaba insistam să localizez gângania cu privirea, nu reușeam.
Probabil că se furișase undeva printre file, citindu-l pe Horațiu.
Constatând că este inutil să îl mai caut, m-am retras să beau o cană cu vin.
Din când în când mă uitam la raftul cu cărți, sperând să observ păianjenul.
Probabil că trecea neobservat de la o carte la alta.
În raftul cu cărți al bibliotecii am auzit păianjenul tușind.
Atunci am început să îl caut insistent făcând o dezordine totală printre cărți. Rezultatul a fost zeroo.











Nu făceam nimic și mă plictiseam.
Atunci am luat o sfoară și am legat cu ea de clanța ușii cățelul din pluș.
Stătea nemișcat fără să schelălăie.
Mă gândeam că timpul s-a oprit în interiorul său.
M-am aplecat asupra lui și am încâlcit cu degetele, firele de păr din blana sa.
Aveam senzația că răsucesc firele de păr mătăsos ale prietenei mele.
Imaginea ei se păstra în mine sub instinctul de conservare.
Cuvinte vinovate se legănau peste dorința revederii.
Brusc, cățelul din pluș s-a transformat în imaginea ei.
Mă simțeam vinovat că am legat-o cu sfoară de clanța ușii.
Atunci am început să exclam în urechea stearpă a cățelului din pluș, onomatopee.
Pe podea a apărut un păianjen trecând pe lângă mine alergând.
Urmărindu-l cu privirea, am rămas încordat vindecându-mă de iluzii.