Când eram copil mă ascundeam sub scară
să nu mă vadă bunica, așteptând
să închidă ușa bucătăriei.

Mă furișam atunci în cămară,
luam cu fereală cheia din locul știut,
încuind ușa pe dinăuntru.

În răcoarea zilei mă-mbătam cu mirosuri,
cu privirea cuprindeam oalele și borcanele
pline cu dulcețuri de toate felurile.

Mă grăbeam să găsesc dulceața de nuci verzi,
cu lingura de-alături înghițeam pe nerăsuflate
toate nucile care-mi puteau umple gura.

Ascundeam borcanul cât mai departe
să nu se poată observa lipsa decât foarte târziu,
ca să nu se știe cine e vinovatul.

Ieșeam pe furiș, încuiam cu grijă,
toată ziua eram cel mai cuminte copil,
mă jucam lângă scară cu praștia,

stârnind vârtejuri pe-oglinda apei
ce curgea pe sub casă ca un balaur,
îngrozindu-mi mintea, alungându-mă din mine.