ca un parfum
o briză de vânt
uscate-mi sunt crengile
uscate și frunzele
te aud cum pășești
cu talpa goală
peste palmele mele sub albe neoane
în suflet e umbră
și noapte
și lumină albă firavă de lapte
în geamuri departe

pătrund în tine
cu mâinile
te trag de coaste
te trag din cele mai profunde
culori întrepătrunse te smulg
cu degetele trosnind noduroase
amniotic, fraged
firav
din cearșafuri voalate
din tablouri întoarse
din contur

și
cel mai greu și mai drag
din pântec de pește te trag
în fuioare peste lemnul de fag

e noapte
mereu e noapte
peste prundul tăcutelor ape

de cealaltă parte
un capăt de lume

suflu,
spațiul în care mă aflu
monedă de aramă

(și acesta sunt eu
și acesta
sunt eu
și acesta sunt
eu)

cum vei justifica toate astea
cruzimea uitării
când voi avea nevoie de tine
cum voi striga
când tu mă ștergi, visătoare
cu degetele arcuite pe un mal de nisip

și ridici oameni din oameni, din oameni
iar fulgii încep să cadă prin toate

o să-mi fie dor de tine
iubire
ce aștepți
pe peron, lângă șine
(trenul de azi
ori de ieri ori de mâine)